Mi s-a spus mereu că semăn cu bunica mea – o femeie pe care n-am cunoscut-o, dar despre care știu că avea o voce caldă și o fire puternică. Poate de acolo a pornit totul.
Vocea mea a fost mereu acolo, că o moștenire tainică, gata să fie descoperită.
Am crescut cu muzică aproape – corul școlii, primele festivaluri, orele de canto, muzică ușoară, repetițiile în sufragerie.
Mama a fost sprijinul meu tăcut și constant, dar și cel mai sincer public cu ochii umezi de emoție la fiecare apariție a mea pe scenă.

Adolescența mi-am petrecut-o în ansamblul „Românașul”, o familie artistică de suflet, unde am învățat ce înseamnă prietenia născută din muzică, bucuria scenei și disciplina care vine din apartenența la un grup.
Au urmat  studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, la secția Pedagogie Muzicală – un loc care m-a format nu doar că artist, ci și ca om. Acolo am descoperit echilibrul dintre practică și teorie, dintre tehnică și emoție, dintre rigoare și libertate.
Au urmat colaborări cu ansambluri precum Tinerimea Română, Ansamblul Ciocârlia, Ansamblul Doina și o legătură tot mai profundă cu folclorul românesc.

Tot ce am trăit m-a adus aici. Nu mi-am ales muzică. Ea m-a ales pe mine. Restul e doar drum, trăire și recunoștință. Și poate, undeva în timp, duc mai departe cântecul unei bunici care a trăit prin muzică – așa cum trăiesc și eu azi.

Se spune că uneori e bine să întâlnești oamenii potriviți, la timpul potrivit, iar eu port în suflet profesori și oameni dragi care au crezut în mine. 

Mulțumiri speciale profesorilor și indrumatorilor: Firuta Neagu, Iacob Anne Marie, Viorela Filip, Mihaela Drăgan, Stelian Coman, Iuliana Dobre.